Ce ne mai place aerul! Cinste lui, cel fără de frontiere, și tuturor celor care-l trag sau l-au tras în piept, că n-a fost cu rea voință.
Dacă nu e clar de ce ne-am organizat să facem un fanzin despre aer, motivele se regăsesc în mare parte în interiorul publicației, cu o excepție: prima pagină (în fapt, coperta 2) este lăsată neagră pentru a marca absența prietenei noastre, mare fană de fanzine, Andreea Dobrin Dinu aka Summerkid. Alături de ea, am mai invitat și alți artiști vizuali, ilustratori, ceramiști, jurnaliști, poeți, prozatori, actori, designeri, curatori, arhitecți, activiști, profesori și părinți să ne trimită o felie din aerul lor, pe care l-am redat ca atare, cu titlu sau fără, cu mențiuni, dedicații, colaborări.
Noi, adică Balamuc (Livia Coloji, Răzvan Cornici și Ana Kun), am vrut să facem, alături de voi, un fanzin de dragoste de aer pentru care VĂMULȚUMIMTUTUROR, dintr-o suflare: Ana Mihaela Adam, Alina Andrei, Răzvan Anton, Gabriel Amza, Florin Arhire, Anticamera, Flavius Augustin, Oana Barbonie, Dragoș Bădiță, Bianca Băilă, Levente Benedek, Răzvan Boar, Dinu Bodiciu, Ana Botezatu, Roxana Bucată, Dana Catona, Lavinia Crețu, Ștefan Radu Crețu, Andreea și Victor D., Voicu Dragomir, Timotei Drob, FLO’, Ovidiu Hrin, Aurora Kiraly, V.Leac, Oana Lohan, Gabriel Mager, Alina Marinescu, Melchior, Dan Michiu, Lucian Mircu, Nita Mocanu, Carmen Nicolau, Roxana Pătrulescu, Cristina Pecherle, Dan Perjovschi, Pusha Petrov, Romana Puiuleț, Lea Rasovszky, George Roșu, Anca Rujoiu, Adrian Sandu, Maria Carevasăzică & Kira Stan, Vlad-Marko Tollea, Ioana Stanca, Cristina Stoenescu, Luiza Vasiliu, Sorina Vazelina, Gloria Vreme-Moser, Andrea Wolfer, Mihai Zgondoiu.
Această publicație are un tiraj de 100 de exemplare fix, este tipărită în 2019 pe hârtie reciclată, cu ocazia bienalei Art Encounters (în cadrul secțiunii Platforma de Publicații) și cu sprijinul fundației cu același nume. Este, cum ar veni, aer în cantitate limitată.
Din 2021, tirajul, ca multx dintre noi, este epuizat.