Adevărat! Vineri, 3 februarie 2017, ora 18 fix, la galeria Pygmalion, Balamuc lansează oficial catalogul Norma d’Lux, o selecție luxuriantă de desene realizate în cadrul proiectului online al grupului: Norma – un desen pe zi / scoate radical din pi. Lansarea este însoțită de o expoziție a desenelor în original, ce poate fi vizitată până în data de 13 februarie 2017.
Selecția prezentă în catalog s-a făcut în funcție de tematica apărută spontan de-a lungul timpului (social, politic, despre artă și noi înșine), dintr-o bază de peste 700 de desene despre ce place și nu prea Balamucului. În plus, din 2014 încoace, și alți artiști au fost invitați să bage la normă, desenele acestora fiind prezente exclusiv în album și online.
Albumul Norma d’Lux are două prefețe (Dana Sarmeș + Dan Perjovschi), 256 de pagini nenumerotate, 1400 g, copertat și supracopertat, publicat la Editura Brumar prin eforturile nemijlocite ale Asociației Culturale Contrasens, cu sprijinul financiar al AFCN. Mulțumim pe această cale și dnei Antuza Antonia Genescu pentru excelenta colaborare, tipografiei Durer Printing House și librăriei La Două Bufnițe.
Balamucul este în noi, Livia Coloji, Răzvan Cornici și Ana Kun, dar și în afara noastră, în pța Libertății din Timișoara.
Arta contemporană a devenit critică, iar critica se poate realiza şi cu mijloace estetice. Suflul intim al artei contemporane este aspirația sa către liberate (individuală, socială sau politică). Acest suflu de libertate a înlocuit mai vechea și modernă aspirație la transcendență. Arta contemporană vrea să schimbe lumea, să o elibereze de toate constrângerile artificiale generatoare de nedreptăți și inegalități sociale. Fața artei e întoarsă către lume, iar artiștii sunt tocmai ustensilele vii ale împlinirii dezideratului emancipator. De aici și caracterul provocator, incitant și seducător. (…)
Subtile, profunde, libere de orice constrângere, desenele grupului Balamuc cercetează, experimentează, reflectă lumea și parafrazează viața de zi cu zi într-un mod ironic. Activ ca proiect, Norma – un desen pe zi / scoate radical din pi, fără să estompeze, este un răspuns imediat la o situație ivită, o reacție directă la aici și acum, unde actualitatea sau clișeul este unica sursă de inspirație. Angajate social, desenele lor sunt comentarii verbioase și difuze despre religie, capitalism și problemele de putere, orașul, omul, arta și artistul, ego-ul, persiflate în orice context dat/luat.
Platforma Balamuc, oricât de jucăuș ar suna numele, la modul cel mai serios, a coagulat în hub-ul lor cultural idei, artiști, proiecte și sunt o garanție de gândire liberă în reconstrucția unei identități culturale. (fragment din prefața albumului scrisă de Dana Sarmeş)
Eu nu m-am lămurit care-i treaba cu Balamuc. Am fost de cîteva ori acolo, am halit ceva grozav (şi la gust şi la privit) de fiecare dată, am facut o expoziţie personală cu desenele altora, am participat cu eroul meu la o expoziţie de eroii lor, am făcut un workshop internaţional, am băut nenumărate cafele, le-am admirat desenele, cariocile şi posturile de lucru, colecţiile de lego, norma grafică zilnică întinsă ca iedera, am pizmuit locaţia centrală, plafonul înalt, look-ul general şi en detail, am vorbit îndelung şi am ascultat la fel. Şi cu toate astea încă nu m-am lămurit. Ce-i asta Balamuc? Un loc de muncă? Un atelier-două-trei? Un tribirou? O sală de expoziţie? Home-hospitality? Un fel de-a fi? O maşină de ilustrat? Un laborator cu markere? O punere-n comun? O chestie deschisă? Ceva în altceva? O expandare în spaţiu şi timp a ideii de desen? Care desen? Un model de a trăi din ce faci? Să faci ce-ţi place? Place ce-ţi place? O platformă de gîndire vizuală? Un proiect artistic? O bucătărie deghizată grafic? Un loc pur şi simplu? Un loc deloc simplu? Trei într-unu? Unu plus unu plus unu? Ce-i Balamuc? (prefața albumului scrisă de Dan Perjovschi)
The artists in the Balamuc group, Livia Coloji, Ana Kun and Răzvan Cornici, have understood this paradigm shift very well. Drawing with its powerful line is the medium in which they approach the present directly and satirically, both seriously and with humour. Different in expression in their individual projects, yet united as a group, for them drawing is a way to interact with the viewer, to improvise, to sum up facts. (…)
Subtle, deep and free of any constraints, the drawings of the Balamuc group search, experiment, reflect the world and rephrase everyday life in an ironic manner. Active as a project, The Norm – one drawing a day / keeps the doctor away is an instant reply to a situation, a reaction to the here and now, where the current events or the cliché is the only source of inspiration. Their drawings, socially engaged, are verbose and diffuse comments on religion, capitalism and matters related to power, the city, man, art and the artist and the ego, all of them derided in any given/isolated context.
The Balamuc platform, however playful this word might sound, has brought together ideas, artists and projects in a cultural hub — a guarantee of free thinking in the reconstruction of a cultural identity. (excerpt from the preface by Dana Sarmeș)
I haven’t figured out what the deal with Balamuc is. I’ve been there a few times. I wolfed down something awesome (both for the taste and for the eye) every time. I’ve organised a solo show with other peoples’ drawings, I’ve attended a show of their heroes with my own hero, I’ve run an international workshop, I’ve drunk countless coffees, I’ve admired their drawings, their Sharpies and workstations, their lego collections, the daily graphic norm spreading like ivy, I’ve envied their central location, the high ceiling, the look in general and in detail, I’ve talked and listened at great length. And yet it’s still not clear to me. What’s Balamuc? A work place?
A studio, or two or three? A three-part office? A showroom? Home-hospitality? A way of being? An illustration machine? A laboratory with markers? A get-together? An open thing? Something inside something else? An expansion of the idea of drawing in space and time? What drawing? A model of living on what you do? Doing what you like? Do others like what you like? A platform for visual thought? An artistic project? A kitchen disguised graphically? Simply a place? A place hardly simple? Three in one? One plus one plus one?
What’s Balamuc? (excerpt from the preface by Dan Perjovschi)
